Aceasta analiză permite explorarea funcției de excreție a rinchiului prin determinarea densității urinei, identificarea prin reacții calitative a componenților patologici urinari și analiza sedimentului urinar.

Prelevare și instrucțiuni de recoltare

Prelevarea probei de urină se poate face la nivelul unei unități sanitare sau la domiciliu.

Se prelevă prima urină de dimineața, mai concentrata, după o prealabilă toaletă, în dispozitive pentru recoltare din material transparent, inert față de constituenții urinari, fără urme de detergenți, de unică folosință. Recoltarea se face în recipiente de plastic sau sticla de 30-60 ml iar la copii în recipiente mici, speciale, sub forma unor pungi cu benzi adezive. 

În vederea recoltării probei de urina, pacientului i se va explica modalitatea de recoltare fără o contaminare cu secreția vaginală, spermă, păr pubian, pudre, uleiuri sau loțiuni, precum și colectarea de urina din scutece.

• La bărbați, după o prealabila toaletă a mâinilor și a glandului cu apă și săpun, se va șterge cu o compresă sterilă glandul de la uretră către exterior. Se aruncă primul jet de urina la toaletă și se recoltează apoi din jetul următor, în container, fără a-l contamina. După recoltare, jetul următor se aruncă în toaletă.
• La femei, pacienta se spală pe mâini cu apă și săpun. Este sfătuită să se așeze peste toaletă, să pună un tampon în orificiul vaginal pentru a nu contamina proba de urină cu secrețiile vaginale. Zona genitală se spală cu apă și săpun. Cu o compresă sterilă, pacienta trebuie să curețe meatul uretral și zona înconjurătoare. Pacienta este sfătuită să îndepărteze cu degetele labiile externe pentru ca jetul urinar să nu ia contact cu parul pubian. Se aruncă primul jet de urină în toaletă și se recoltează jetul următor în container, fără a-l contamina.
• La copii, se despart picioarele copilului, se asigură că zonele pubiană și perineală sunt curate, uscate și fără mucus; nu se aplică pudre, uleiuri sau loțiuni pe piele; se recoltează în pungi de recolta pediatrica, la fete trăgându-se ușor perineul pentru a întinde cutele pielii și apăsându-se ferm zona adeziva de jur împrejurul zonei genitale externe, astfel ca rectul să fie separat. La băieți se pune punga peste penis, aplicând zona adezivă pe perineum. Containerul se verifică periodic (la 15 minute).

Se recomandă ca imediat după colectare containerele cu probe să se închidă bine cu capac.

Examenul sumar de urină

Examenul sumar de urina reprezinta o analiza de „screening” in aprecierea starii de sanatatea a fiecarui pacient. Spre deosebire de alte investigatii care se adreseaza unui anumit sistem si aparat din organism, examenul sumar de urina ne poatea da date si despre alte afectiuni: metabolice(diabet, guta ), cardiace, hepatice( ictere de diverse feluri-mecanic, infectios ) sau ne ajuta in urmarirea tratamentului in alte afectiuni ( leucemii, neoplazii cu alte localizari decat tractul urinar ).

Un examen macroscopic si microscopic executat corect ne da indicatii privitoare la localizarea afectiunilor – rinichi, bazinet, ureter, vezica urinara, asa cum a reiesit din cele expuse la capitolul citire si interpretare. Completat cu examenul bacteriologic al urinii , avem o imagine completa a efectuarii corecte a acestui examen.

Cele mai precise determinari se obtin folosind esantioane proaspete de urina .Daca esantionul de urina contine acid ascorbic , rezultatele masuratorilor pentru glucoza si sange pot fi mai mici decat valorile lor reale. Nu pot fi obtinute rezultate corecte daca pacientul este sub tratament cu medicamente sau in cazul in care se observa hematurie in proba de urina.

In cazul unui regim echilibrat , urina este in mod normal usor acida. Este net acida in cazul unui regim alimentar cu carne si usor alcalina in cazul regimului vegetarian.

Urina este acida in diabetul zaharat si in insuficienta renala. Este mai alcalina dupa varsaturi abundente, in timpul resorbtiei edemelor , in infectiile urinare si dupa administrarea de medicamente alcaline , ape minerale alcaline.

In mod normal, urina are o densitate cuprinsa intre 1,015 – 1,025. Exista variatii fiziologice in functie de aportul si eliminarea apei. Densitatea urinii este mai mica in cazurile de poliurie si mai mare in oligurie. In cazuri patologice, densitatea urinii este crescuta ( boli cardiace, diabet zaharat ). Densitatea urinii este un indicator al capacitatii de concentrare a rinchiului , fiind scazuta in insuficienta renala.
In mod normal, urina nu contine decat urme de proteine ( albumine si globuline ce provin din plasma ) care nu pot fi decelate prin tehnicile uzuale. Proteinurii patologice apar in afectiunile renale , boli ale cailor urinare, stari febrile, intoxicatii, boli cardiace, ictere.
Reactii fals positive se observa in terapia diabetului cu antidiabetice orale.

In mod normal , in urina glucoza se afla in urme dar poate apare in cantitati crescute dupa ingerarea unor cantitati mari de glucide sau la persoanele cu glicozurie renala.

Cca 40% din gravide prezinta o meliturie in a doua jumatate a sarcinii. Glicozuriile patologice sunt caracteristice pentru diabetul zaharat. De asemenea, urina pacientilor care primesc doze mari de penicilina, streptomicina, oxitetraciclina sau fac injectii intravenoase cu polivinilpirolidina si dextran poate reduce sarurile metalice. 

Corpii cetonici ( acetone, acidul acetoacetic si acidul beta-hidroxibutiric ) apar in urina in diabetul netratat, febra, diaree si varsaturi, boli hepatice, inanitie.

Urina normala nu contine decat urme de bilirubina care nu da reactii de identificare pozitive. Cresterea eliminarii urinare a bilirubinei apare in icterele prin obstructia cailor biliare si in icterele prin hepatita.

Eliminarea urinara crescuta de urobilinogen apare in urmatoarele situatii : 

1. hemoliza exagerata; icter hemolitic; anemie pernicioasa; hipersplenism.;
2. tulburarea functiei hepatice: ictere hepato-celulare, hepatite, necroze hepatice, intoxicatii cu chloroform si tetraclorura de carbon, ciroza portala;
3. ictere prin obstructie, doar in stadiile precoce, cand obstructia nu este completa.

In urina apare fie hemoglobina libera ( hemoglobinurie ) , fie hematii ( hematurie ).Diferentierea se poate face numai prin examenul microscopic al sedimentului urinar. Hematuria poate aparea in boli ale cailor urinare sau in boli hemoragice. Cand cantitatea de sange este mica, urina este rosie, clara iar daca este mare, culoarea urinii este rosu inchis. Uneori, cand hemoglobina este transformata in hemiglobina, urina este bruna.

Hemoglobinuria apare in cazul unor procese hemolitice masive, in care hemoglobina nu poate fi transformata in pigmenti biliari si trece prin filtrul renal, fiind eliminata in urina. Distrugeri masive de hematii pot apare in : infectii grave, intoxicatii, arsuri grave, crize de malaria, marsuri fortate, anemii hemolitice, diferite forme de sifilis, enzimopatii eritrocitare. Urina este in general rosie sau rosu inchis si contine, pe langa hermoglobina, proteine, oxalate de Ca si adesea pigmenti biliari.