Hemoleucograma completă

Hemoleucograma constă din măsurarea următorilor parametri:

1. număr de leucocite;
2. număr de eritrocite;
3. concentraţia de hemoglobină;
4. hematocrit;
5. indici eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina eritrocitară medie (HEM), concentraţia medie de hemoglobină (CHEM) şi lărgimea distribuţiei eritrocitare (RDW);
6. număr de trombocite şi indici trombocitari: volumul trombocitar mediu (VTM) si lărgimea distribuţiei trombocitare (PDW);
7. formula leucocitară.

Hemograma este un test screening de bază, fiind unul din cele mai frecvent cerute teste de laborator, reprezentând adesea primul pas în stabilirea statusului hematologic şi diagnosticul diverselor afecţiuni hematologice şi nehematologice. Cuantificarea parametrilor hematologici, asociată uneori cu examinarea frotiului de sânge, aduce informaţii preţioase, orientând în continuare spre efectuarea altor teste specifice⁹.

1. Numarul de leucocite (numarul de celule albe) si formula leucocitara

Leucocitele se împart în două grupe principale: granulocite şi a-/non-granulocite. Granulocitele sunt denumite astfel datorită prezenţei în citoplasmă de granulaţii distincte şi se identifică trei tipuri de granulocite în funcţie de afinităţile de colorare pe frotiul de sânge colorat Wright: neutrofile, eozinofile şi bazofile. De asemenea, aceste celule sunt denumite şi leucocite polimorfonucleare datorită nucleului multilobulat. Nongranulocitele care constau din limfocite şi monocite nu conţin în general granulaţii citoplasmatice distincte şi au nucleul nonlobulat, fiind denumite şi leucocite mononucleare

Leucocitoza: L >10000/µL sau >10×10⁹/L – se datorează de obicei unei creşteri a numărului de neutrofile sau limfocite; mai rar celelalte clase de leucocite determină creşterea numărului absolut de leucocite. O creştere proporţională a tuturor tipurilor de leucocite se datorează hemoconcentraţiei.

•   a. Infecţiile reprezintă cauza majoră de leucocitoză. O infecţie acută tipică se caracterizează printr-o fază de atac neutrofilică, o fază reactivă monocitică şi o fază de recuperare limfocitico-eozinofilică. In infecţiile cronice poate persista oricare din aceste trei faze. Infecţiile virale şi unele infecţii bacteriene (febra tifoidă) nu urmează în mod normal acest curs. Gradul leucocitozei depinde de severitatea infecţiei, vârsta şi rezistenţa pacientului, precum şi de rezerva medulară.
•   b. Alte cauze de leucocitoză:
  • hemopatii maligne;
  • traumatisme/injurii tisulare, de exemplu intervenţii chirurgicale, necroze tisulare;
  • tumori maligne (in special carcinomul bronsic);
  • toxine, uremie, eclampsie, comă, tireotoxicoză;
  • medicamente: cloroform, chinină, factori de crestere etc.;
  • hemoliza acută;
  • hemoragie acută;
  • postsplenectomie¹⁸.

Leucopenie: <4000/µL sau <4×10⁹/L (valorile cuprinse între 2500-4000/µL sunt considerate borderline, în timp ce valorile <2500/µL sunt cert anormale)  se poate datora următoarelor cauze:

• infecţii virale, unele infecţii bacteriene, infecţii bacteriene severe;
• hipersplenism;
• depresie medulară produsă de intoxicaţie cu metale grele, benzen, radiaţii ionizante, medicamente: chimioterapice, barbiturice, antibiotice, antihistaminice, anticonvulsivante, antitiroidiene, arsenic, diuretice, analgezice şi antiinflamatorii;
• boli medulare primitive: leucemie (aleucemică), anemie megaloblastică, sindroame mielodisplazice, anemie aplastică, boli congenitale (anemia Fanconi, discheratoza congenitală);
• boli medulare secundare: granuloame, metastaze

2. Numar de eritrocite.Eritrocitele sunt cele mai numeroase celule din sânge, sunt anucleate, fiind necesare pentru respiraţia tisulara. Eritrocitele sunt cele mai specializate celule ale organismului, principala funcţie constând în transportul 0₂de la plămân la ţesuturi şi transferul CO₂de la ţesuturi la plămân. 

 Scăderea numărului de eritrocite: determină anemie. Anemia este definită din punct de vedere funcţional printr-o masă eritrocitară insuficientă pentru asigurarea unei cantităţi adecvate de oxigen ţesuturilor periferice. In practică, se consideră anemie atunci când concentraţia de hemoglobină, hematocritul şi/sau numărul de eritrocite sunt sub valorile de referinţă⁷. Diagnosticul este dificil dacă doar unul din parametrii este sub valorile limită; în acest caz hemograma trebuie monitorizată în continuare pentru stabilirea unui diagnostic corect.

Creşterea numărului de eritrocite (concentraţiei de hemoglobină şi/sau hematocritului) determină eritrocitoza. Eritrocitoza poate fi rezultatul creşterii masei eritrocitare totale (policitemie/eritrocitoza absolută) ori poate fi consecinţa reducerii volumului plasmatic (eritrocitoza relativă/falsă)

4. Hematocritul măsoară raportul dintre volumul ocupat de eritrocite şi volumul sanguin total. Hematocritul depinde de masa eritrocitară, volumul eritrocitar mediu şi volumul plasmatic.

De obicei, atunci când hematiile sunt de mărime normală, modificările hematocritului le urmează pe cele ale numărului de eritrocite. Totuşi în anemia micro-/macrocitară relaţia poate să nu se păstreze. De exemplu, în talasemie hematocritul scade deoarece hematiile microcitare ocupă un volum mai mic, în timp ce numărul de eritrocite poate fi normal/crescut

3. Hemoglobina

Hemoglobina reprezintă componentul principal al eritrocitelor (95% din proteinele citoplasmatice eritrocitare) şi serveşte ca vehicul pentru transportul O₂ şi CO₂. 

Scăderea hemoglobinei sub nivelurile de referinţă determină apariţia anemiei. Hb trebuie evaluată împreună cu Hct, numărul de eritrocite, indicii eritrocitari şi morfologia celulară pe frotiu pentru clasificarea anemiei. O valoare normală a concentraţiei de Hb nu exclude anemia datorată hemoragiei acute.

In sarcină concentraţia de hemoglobină scade cu 2–3 g/dL datorită unei creşteri disproporţionate a volumului plasmatic faţă de masa eritrocitară¹⁹.

La nou-născut masa eritrocitară este mai mare la naştere decât la adult şi scade continuu în prima săptămână de viaţă, Hb putând ajunge până la 9 g/dL în săptămânile 11–12 de viaţă (anemie fiziologică). Scăderea apare mai precoce şi este mai pronunţată la prematuri. Nivelurile de la adult sunt atinse în jurul vârstei de 14 ani; la vârstnici apare o scădere graduală a concentraţiei de hemoglobină.

Creşterea hemoglobinei apare în eritrocitoza/policitemie. După convieţuirea un timp îndelungat la altitudine survine o creştere a Hb corespunzătoare la 1 g/dL pentru 2000 m.

5. Indicii eritrocitari

Evaluarea eritrocitelor din punct de vedere al volumului şi conţinutului in hemoglobină se realizează prin măsurarea sau calcularea următorilor parametri:

Volumul eritrocitar mediu (VEM) – reprezintă volumul ocupat de un singur eritrocit.

Hemoglobina eritrocitară medie (HEM) – este o măsură a conţinutului mediu de hemoglobină pe eritrocit.

Concentraţia eritrocitară medie de hemoglobină (CHEM) – măsoară concentraţia medie de Hb dintr-un volum dat de eritrocite (sau raportul dintre masa de Hb şi volumul de eritrocite).

6. Numarul de trombocite (numarul de plachete)  

Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice anucleate bogate în granule, rotund-ovalare, plate, în formă de disc, cu diametrul de 2-4μ. Trombopoieza are loc în măduva osoasă începând cu celula progenitoare multipotentă, continuă cu megakariocitopoieza care include proliferarea megakariocitară şi maturarea megakariocitelor cu formarea de trombocite. In mod normal, două treimi din trombocite se găsesc în circulaţie, iar o treime sunt stocate în splină. Trombocitele sunt implicate în hemostază şi în iniţierea proceselor de reparare tisulară şi vasoconstricţie după injuria vasculară şi în timpul proceselor inflamatorii, aderarea şi agregarea plachetară având ca rezultat formarea trombusului plachetar care astupă rupturile din pereţii vaselor mici.