Despre Noi

MEDISENSE S.R.L. este un laborator de analize medicale conceput cu cel mai înalt profesionalism și responsabilitate, în ideea de a deveni un partener de încredere pentru pacienții săi.

Încercăm să identificăm împreună necesitățile dumneavoastră și să vă oferim soluții individualizate pentru rezolvarea problemelor specifice de sănătate.

Pregătirea profesională a echipei MEDISENSE, experiența noastră practică și capacitatea de înțelegere în detaliu a specificului fiecărui pacient reprezintă premise solide pentru o colaborare eficientă.

Consecvenți respectului nostru față de pacient și în același timp cu largă deschidere la noutățile din domeniu, laboratorul este dotat cu aparatură de ultimă generație și utilizează reactivi dedicați, de ultima generație, în conformitate cu standardele Uniunii Europene.

Laboratorul este acreditat RENAR conform cerințelor standardului SR EN ISO 15189:2013.

Totodată MEDISENSE este colaborator cu firme naționale consacrate în domeniu precum Synevo, Bioclinica, Borrelia Centrum, etc., deservește pacienții hemodializati din orașul Bacău și Onești și unele clinici private cu spitalizări de zi.

Pentru a asigura servicii la standarde cât mai înalte, în anul 2019 am accesat fonduri europene necesare retehnologizării laboratorului, pentru completarea echipamentelor existente cu echipamente din noua generație.

Astfel s-au achiziționat următoarele analizoare automate pentru toate domeniile: analizor automat de chimie clinică BioMajesty prod DiaSys, analizor automat coagulare Sysmex CĂ 620, analizor automat de electroforeză Pretty Interlab Sebia, analizor automat de chimie urinară Susmex UC-3500, analizor automat pentru determinarea particulelor din urină Sysmex UF-4000, analizor automat hematologie Sysmex XN-550, analizor automat pentru determinarea vitezei de sedimentare a hematiilor, analizor automat pentru identificarea microorganismelor și determinarea sensibilității la antibiotice prod. Beckman Coulter.

Prezentarea proiectului

„Dezvoltarea activității societății MEDISENSE S.R.L.”

Titlul proiectului: „Dezvoltarea activității societății MEDISENSE S.R.L.”

Numele beneficiarului: S.C. MEDISENSE S.R.L.

Obiectivul general al proiectului a constat în îmbunătățirea competitivității economice a societății MEDISENSE S.R.L., prin realizarea de investiții durabile de dotare tehnică a laboratorului de analize medicale. La îndeplinirea obiectivului general al proiectului au contribuit realizarea următoarelor obiective specifice:

  • Diversificarea serviciilor unității S.C. MEDISENSE S.R.L. prin achiziția a 8 echipamente productive, 1 program de optimizare a activității, precum și prin certificarea analizelor medicale și a sistemului de management conform ISO 9001;
  • Extinderea activității societății pe alte piețe, prin creșterea vizibilității acesteia la nivel național și internațional, prin crearea website-ului și prin participarea la un târg de promovare a serviciilor unității;
  • Optimizarea funcționării fluxurilor tehnologice și eficientizarea energetică a activității productive a societății, prin achiziția celor mai eficiente echipamente specifice activității de realizare a analizelor medicale.

 

Rezultatele directe obținute au fost:

  • Dotarea tehnică a societății cu 8 echipamente direct productive și un program de optimizare a activității;
  • Crearea unui nou website;
  • Participarea la un târg internațional în calitate de expozant;
  • Certificarea serviciilor medicale noi și Certificarea sistemului de management ISO 9001.

 

Valoarea totală a proiectului (inclusiv finanţarea nerambursabilă): 1.671.075,13 lei, din care Valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR 886.481,48 lei, respectiv din Bugetul naţional 156.437,89 lei

Data începerii şi finalizării proiectului: 18.03.2019 – 30.06.2021

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro, site-ul web al Programului Operaţional Regional 2014-2020 www.inforegio.ro și pagina de Facebook a programului facebook.com/inforegio.ro.

Alătură-te echipei Medisense în Bacău!

De peste 20 de ani oferim servicii medicale profesioniste într-unul dintre cele mai moderne laboratoare din Bacău. Avem echipamente de ultimă generație și o echipă sudată, independentă, responsabilă și orientată spre nevoile pacienților noștri.

Suntem în căutarea unui medic specialist / primar în medicină de laborator (fără microbiologie).

Postul este cu normă întreagă, 7 ore pe zi (8:00 – 15:00), de luni până vineri, în municipiul Bacău.

Pentru mai multe detalii, contactează-ne la tel. 0334 402 027 sau aplică direct pe platforma ejobs.