LDL COLESTEROL

•LDL COLESTEROL
LDL este lipoproteina care contine cea mai mare cantitate de colesterol (60-70% din colesterolul seric total). LDL rezulta in principal din degradarea VLDL, transportorul major al trigliceridelor. Deoarece LDL are un timp de injumatatire mai mare (3-4 zile) decat precursorul sau VLDL, este mai prevalent in circulatie decat acesta.
Acizii grasi liberi circulanti formeaza in ficat trigliceride care sunt cuplate cu apoproteine si colesterol, urmand a fi exportate in sange ca lipoproteine VLDL.
LDL colesterol este implicat in transportul colesterolului catre tesuturi, in principal in sistemul arterial, ceea ce explica incidenta crescuta a aterosclerozei si a bolii coronariene la pacientii cu niveluri serice crescute ale acestei lipoproteine1;2. Astfel, determinarea LDL este specifica pentru estimarea riscului cardiovascular si stabilirea deciziei terapeutice.
In conditii fiziologice, raportul LDL-colesterol / HDL-colesterol are valoarea de 2.9 la femei si 3.3 la barbati. Riscul dezvoltarii unei boli coronariene creste semnificativ daca valoarea acestui raport depaseste 3.5 la femei si 3.8 la barbati.
Cresteri: hipercolesterolemie familiala (tip II-a), hiperlipoproteinemiile II-b si III, dieta bogata in colesterol si grasimi saturate, hipotiroidism, sindrom nefrotic, diabet zaharat, mielom multiplu si alte disgamaglobulinemii, colestaza, insuficienta renala cronica, porfirie, anorexie nervoasa.
Scaderi: hipo-/abetalipoproteinemie, boala Tangier, hipertiroidie, anemii cronice, afectiuni hepatocelulare severe, sindrom Reye, stres acut, boli inflamatorii articulare, afectiuni pulmonare cronice.

PRET: 18 RON

Skip to content