POTASIU

– Hipopotasemiile se produc mai ales ca urmare a unor pierderi digestive sau urinare. Pierderile digestive: disgravidii, stenoza pilorică, obstrucţie intestinală, în diaree, fistule digestive, cu cloropenie, alcaloză, azotemie extrarenală. Pierderile renale reabsorbţii tubulare defectuoase (nefropatii tubulare), acidoze diabetice, administrări prelungite de diuretice (furosemid, tiazidă, acetazolamida), a hiperhidratării. Alte cauze renale: sindromul Fanconi (însoţit de glicozurie, fosfaturie şi aminoacidurie), hiperaldosteronismul primar (sindromul Conn) şi hipercorticismul din maladia Cushing, care duc la pierderi exagerate prin urină. Simptomatologia hipopotasemiei este dominată de tulburări neuromusculare şi cardiace asociate cu alcaloza metabolică.
Hiperpotasemiile se produc atunci când viteza de ieşire din celule este mai mare decât posibilităţile de excreţie. Ele apar în distrugeri celulare asociate cu alterări ale funcţiei renale (arsuri întinse pancreatite acute hemoragice, necroze viscerale, hemolize masive), insuficienţe renale acute şi cronice şi în cele corticosuprarenale. Hiperpotasemia, mai rară dar mai gravă decât hipopotasemia, se instalează insiduos şi poate ajunge la accidente grave, adesea ireversibile, cu paralizie fără abolirea reflexelor şi oprirea inimii în diastolă.

PRET: 13 RON

Skip to content