EX. MICROBIOLOGIC AL SECRETIEI PURULENTE

EX. MICROBIOLOGIC AL SECRETIEI PURULENTE – cu antibiograma dupa caz (examen microscopic nativ si colorat,

cultura , identificare bacteriana si fungica

Informatii generale

Supuratiile pot afecta orice tesut si organ cu acumulare de puroi in interstitiile cutanate (pustule, hidrosadenita, furuncule, abcese, gome), in tesuturile musculo-scheletale (abcese, flegmoane, osteomielita), in ganglionii limfatici, in viscere (abcese), in cavitati preformate (sinusuri paranazale, meninge, peritoneu, sinovialele articulare).

In ceea ce priveste rolul laboratorului de microbiologie, trebuie luata in considerare relevanta culturilor polimicrobiene, valoarea identificarii si testarii sensibilitatii unuia sau mai multor microorganisme.

Informatiile privind localizarea plagii, semnele clinice de infectie sau prezenta necrozei asociata cu miros specific, terapia antimicrobiana, il vor ghida pe microbiolog in stabilirea unui diagnostic corect1;2.

Recoltarea si transportul probelor

Procedeul prelevarii este diferit in functie de localizarea leziunilor si de el depinde stabilirea unui diagnostic microbiologic corect:

  • recoltarea aseptica prin biopsie, cu debridare;
  • abraziunea dermica, cu obtinerea de mostre tisulare, fara a fi la fel de invaziva ca biopsia;
  • recoltarea prin punctionare si aspirare cu seringa sterila – in cazul plagilor profunde insuficient drenate sau fistulizate (in special cele de la nivelul ganglionilor);
  • recoltarea cu tampon steril, desi este frecvent folosita, poate ridica probleme de diagnostic microbiologic daca prelevarea se face de la suprafata plagii, din puroi si nu din profunzimea ei din tesut sangerand. Se vor recolta 2 tampoane sterile: unul fara mediu pentru efectuarea frotiurilor colorate Gram si Giemsa, celalalt pentru insamantari pe mediile de cultura;
  • prezenta unui volum mare de lichid necesita recoltarea prin aspirare cu seringa sterila, metoda recomandata si in cazul lichidului din abces.
  • Transportul si procesarea probelor se vor face in maxim 2h, dar acest interval de timp poate fi prelungit daca tamponul este prevazut cu mediu de transport.

Interpretarea rezultatelor

Se limiteaza la speciile semnificative clinic. Produsele patologice recoltate pe tampon sunt supuse riscului de a contine contaminanti fata de cele recoltate prin aspirarea cu ac si seringa sterile, dupa decontaminarea tegumentului.

Raportarea rezultatelor

Frotiu Gram: prezenta celulelor inflamatorii, a celulelor epiteliale scuamoase si a microorganismelor

Cultura:

  • rezultat negativ: absenta cresterii germenilor sau a florei microbiene patogene;
  • rezultat pozitiv: identificarea la nivel de specie si testarea sensibilitatii pentru izolatele cu semnificatie clinica.

PRET: 16 RON

Skip to content